Urs în apropierea caselor, într-un sat din Gorj. Un localnic a sunat la 112

- Advertisement -

În această dimineață, în jurul orei 5:00, prin intermediul numărului unic pentru apeluri de urgență 112, un cetățean din comuna Peștisani, satul Frăncești, a semnalat faptul ca în apropierea locuinței sale a observat un urs.
Pentru avertizarea populației din zonă, ISU Gorj a transmis un mesaj prin intermediul aplicației RO-Alert, iar la fața locului s-a deplasat un echipaj SMURD din cadrul instituției, dar, cel mai probabil, din cauza zgomotelor, animalul s-a speriat și a revenit în mediul natural.

„Atragem atenția că animalele sălbatice pot fi speriate de prezența oamenilor și pot deveni agresive. Dacă vă confruntați cu o astfel de situație, adăpostiți-vă în locuințe, păstrați distanța față de animal și să nu încercați să-l fotografiați sau să îl hrăniți.”, a transmis Florin Chisim, purtătorul de cuvânt al ISU Gorj.

Articole recente