Salariul ciobanilor în atenția Senatului. Inițiativă legislativă pentru salariu minim de 4000 lei/lună

- Advertisement -

Ciobanii angajați pentru îngrijirea animalelor vor beneficia de un salariu minim de 4.000 de lei/lună, dacă o inițiativă legislativă depusă la Senat va deveni lege. Salariul minim ar urma să se aplice în perioada 1 ianuarie 2025 – 31 decembrie 2028.

 

Proiectul de lege privind unele măsuri fiscal-bugetare, precum și pentru modificarea unor acte normative a fost depus în Senat și prevede stabilirea unui salariu de bază minim brut pe țară garantat, fără a include indemnizațiile, sporurile și alte adaosuri, la suma de 4.000 lei lună. Pentru a se aplica, propunerea trebuie votată de Senat și de Camera Deputaților, promulgată de șeful statului și publicată în Monitorul Oficial.

Potrivit inițiativei legislative, începând cu data de 1 ianuarie 2025 pentru domeniul agriculturii, respectiv pentru îngrijitorii de animale salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se va stabili în bani, fără a include indemnizațiile, sporurile și alte adaosuri, la suma de 4.000 lei lunar, pentru un program normal de lucru în medie de 165,333 ore pe lună, reprezentând în medie 24,193 lei/ora.

Dacă va deveni lege, prevederea se va aplica în perioada 1 ianuarie 2025 – 31 decembrie 2028.

Articole recente