Un parc fotovoltaic, de 20 MWp, construit de compania turcă Saves Energy, a fost inaugurat, joi, 24 octombrie, la Cojani, în Târgu Cărbunești (Gorj). Investiția a fost realizată în doar opt luni și se întinde pe o suprafață de 20 de hectare, iar anul viitor urmează să fie extinsă. ”Este unul dintre cele mai mari parcuri din România, pus în funcțiune în acest an. Este un proiect de 20 MWP, care are și o capacitate de stocare de 3 Mwh. Investiția este făcută de compania Saves Energy, una dintre cele mai mari din Turcia, care are acolo un portofoliu format din parcuri solare și din unități care produc energie eoliană. Ei au decis să investească în acest proiect, care este finanțat cu fonduri europene nerambursabile”, a declarat Laura Ciuhu, reprezentantul dezvoltatorului proiectului.

”Este prima investiție în România, dar este doar un prim pas în planul nostru de dezvoltare în următorii ani,pentru că ne dorim să fim unul din principalii jucători pe piața de energiei verzi”, a transmis IBRAHIM AKGUN, CEO-ul Saves Energy.
Reprezentanții investitorului spun că parcul de la Cojani se află în faza de probe, iar obiectivul este ca, până la finalul lunii noiembrie, să se obțină certificatul de producător și să se vândă energia verde produsă aici. ”Urmează să mai extindem capacitatea de baterii, anul viitor va fi o nouă etapă în procesul de investiție a acestui proiect”, a mai adăugat Laura Ciuhu.

Detalii și video în jurnalele TvSud, de vineri! Foto credit: TvSud


