Accident grav. Două persoane rănite, preluate de elicopterul SMURD

- Advertisement -

Un accident rutier grav a avut loc pe drumul național, în localitateea Țânțăreni. O mașină a ajuns în decor, după ce conducătorul a pierdut controlul și a rămas pe plafon. Un elicopret SMURD a fost chemat la locul accidentului, pentru a prelua două persoane, grav rănite.

”Din primele cercetări efectuate de polițiști la fața locului a reieșit faptul că, în timp ce o tânără de 19 ani, din localitate, conducea un autovehicul pe DE 79, din direcţia Filiaşi către Ţânţăreni, ar fi pierdut controlul direcției de deplasare, ar fi ieșit în afara părţii carosabile și s-ar fi izbit de un cap de pod, împrejurare în care autoturismul s-ar fi răsturnat.
În urma impactului conducătoarea auto și o pasageră de 40 de ani, din aceeași localitate au suferit leziuni și au fost transportate cu un elicopter SMURD, respectiv o ambulanţă la Spitalul Nr. 1 Craiova, pentru acordarea de îngrijiri medicale”, arată un comunicat al IPJ Gorj.

Articole recente