Foarte puțini gorjeni mai păstrează tradiția de a sacrifica porcul în ziua de Ignat, așa cum se obișnuiește din bătrâni. Oamenii au început mai devreme să-și taie porcul crescut în gospodărie, pentru ca pe masa de Crăciun să aibă bucatele tradiționale deja pregătite. Astăzi, la Curtișoara, familia Diaconescu s-a apucat de treabă dis-de-dimineață.
Imediat ce au asomat porcul crescut în ogradă cu hrană cât mai sănătoasă, bărbații din imagine s-au și pus pe treabă. Au pârlit animalul, iar apoi l-au frecat bine cu sare de sac, pentru ca șoricul să fie moale și cât mai gustos.
Tradiția sacrificării și pregătirii porcului pentru Crăciun este bine păstrată în familia Diaconescu. Chiar dacă nu l-au sacrificat în ziua de Ignat, membrii familiei au urmat fiecare pas în sacrificarea tradițională a porcului pentru Crăciun.
Imediat ce au dat bine porcul cu sare, acesta a fost acoperit pentru ca șoricul să fie cât mai gustos.
Abia de aici începe greul. Animalul este stropit cu apă cât mai fierbinte și apoi se trece la curățarea șoricului până capătă culoare.
În nici un caz nu se trece la următoarea etapă de tranșare a cărnii până când, conform obiceiului, porcul nu are crucea făcută și presărată cu sare. De la acest obicei nu lipsește paharul cu vin băut în cinstea sărbătorilor.
După ce se îndeplinesc toate obiceiurile, carnea trebuie trimisă la laboratorul pentru pentru a fi analizată ca nu cumva să fie infestată cu trichineloză.
Când porcul a fost tranșat, membrii familiei se apucă de prepararea cârnaților precum și a celorlaltor preparate din carne de porc ce vor ajunge pe masa de sărbători.


