Sebastian Lutaniuc este campionul DFS, cel care a câștigat piramida de la Târgu Jiu.
Sâmbătă, 11 octombrie 2024, la Sala Sporturilor din municipiu a avut loc cea mai așteptată gală a momentului. 8 sportivi din țară s-au luptat, aseară, pentru centura și titlul de campion al Galei Dynamite Fighting Show de la Târgu Jiu, într-un turneu piramidal care i-a stors de energie pe cei 8 luptători.
Printre ei s-a numărat și bistrițeanul Sebastian Lutaniuc, de la Profesional Fight Gym, antrenat de Ionel Burduhos.
În finală au ajuns Sebastian Lutaniuc și Ionuț Busuioc. După trei runde de-a dreptul spectaculoase, Sebastian Lutaniuc a fost declarat câștigător, aducând la Bistrița centura galei lui Cătălin Moroșanu. Pentru isprava sa, Lutaniuc s-a ales și cu un premiu de 10.000 de euro.
Titlul de campion îi va asigura lui Lutaniuc posibilitatea de a ajunge în marile circuite ale lumii.
„A fost o seară grea, dar cu Dumnezeu alături am câștigat toate cele 3 meciuri într-o seară! Vreau să mulțumesc întregii echipe Profesional FIGHT GYM, familiei mele si tuturor care ați crezut în mine!”, a scris Sebastian Lutaniuc pe pagina sa de Instagram.
„Campionul nostru, Sebi, a câștigat piramida de la Târgu Jiu și a adus acasă centura mult visată! Trei meciuri grele, trei victorii meritate! Suntem copleșiți de mândrie și emoție pentru această realizare incredibilă. Sebi a demonstrat ce înseamnă curajul, determinarea și forța unui adevărat luptător. Antrenamentele istovitoare, sacrificiile și pasiunea neclintită l-au adus în vârf, iar acum este răsplătit cu centura de campion.
Suntem mândri de tine, Sebi! Ai arătat că nimic nu este imposibil atunci când crezi în visul tău și muncești pentru el.”, este mesajul transmis de Profesional Fight Gym.
Evenimentul organizat în premieră, la Târgu Jiu, a strâns peste 1.800 de participanți la Sala Sporturilor din municipiu.












