Unitățile sanitare, verificate de DSP

- Advertisement -

Unitățile sanitare din Gorj sunt luate la purecat de inspectorii Direcției de Sănătate Publică. Aceștia verifică stocul de medicamente, materialele sanitare, dar și planificările medicilor în perioada sărbătorilor de iarnă.

Reprezentanții Direcţiei de Sănătate Publică verifică, în aceste zile, toate spitalele din judeţ, centrele de permanenţă şi Serviciul de Ambulanţă. Primele controale au fost efectuate în cursul zilei de ieri, la Spitalul Județean de Urgență. Deja, la nivelul direcției s-au constituit trei echipe care merg, zilnic, în județ și verifică unitățile sanitare.

Reprezentanții DSP verifică stocul de medicamente, materialele sanitare necesare solicitărilor în perioada sărbătorilor de iarnă, dar și planificările medicilor.Un alt aspect urmărit este asigurarea asistenţei medicale în mediul rural, prin funcţionarea centrelor de permanenţă.

Potrivit reprezentanţilor instituţiei, și în luna noiembrie s-au mai făcut astfel de controale. Verificările vin după ce în ultima perioadă s-au găsit nereguli la unele spitale din ţară. Rezultatele vor fi trimise Ministerului Sănătății la începutul săptămânii viitoare.

Articole recente