“Guvernul României nu prea știe ce-i cu grafitul de la Baia de Fier! E concluzia logică după ce te uiți la răspunsurile pe care le dau instituțiile. Două entități ale statului spun, oficial, lucruri diferite despre același grafit. Citesc în materialul celor de la B1.ro (îl găsiți în primul comentariu) că Salrom spune că are licența de exploatare.
Foarte curios! În demersurile mele 📚pentru a scoate la suprafață strălucirea acestui grafit din Gorj, am obținut de la ANRM, autoritatea care acordă licențele de exploatare, un răspuns oficial că grafitul nu face obiectul vreunei licențe de exploatare (link în al doilea comentariu). Grafitul de la Baia de Fier trebuie scos la lumină! Omenirea are mai mult ca oricând nevoie de el. Grafenul, elementul extras din grafit, este foarte căutat acum pentru că aduce multe beneficia în zona de stocare de energie, microelectronică, aviatie.
Dar, grafitul de la Baia de Fier nu se extrage singur și nici nu ne vom bucura de el dacă statul român nu este coerent în deciziile care țin de gestionarea acestui nou aur al secolului 21.
Vom avea sigur o fabrică de baterii la Baia de Fier, fiindcă toate drumurile se strâng în pâlnia de aici. Frâna pusă de lipsa de interes a Guvernului României influențează doar dacă aceasta se va întâmpla cu 1-2 ani mai devreme, sau cu 1-2 ani mai târziu. Dar, se va întâmpla și rămân la fel de preocupat în toate demersurile, pentru a vedea pe DN67 indicatoare rutiere cu “înspre fabrica de baterii”.”, spune deputatul Radu Miruță, președintele USR Gorj.


