Doliu în familia cunoscutului om de televiziune, Cătălin Măruță. Tatăl acestuia, Constantin Măruță, fost judecător la Tribunalul Gorj, s-a stins din viață chiar în această dimineață, la vârsta de 73 de ani. Prezentatorul și familia sa trec prin clipe extrem de grele și sunt șocați de vestea tristă pe care au aflat-o în urmă cu puțin timp. Anunțul a fost făcut chiar de Cătălin Măruță, pe pagina sa de socializare.
„Am pierdut o parte din sufletul meu. Te iubesc, tată, și îți mulțumesc pentru tot ce ai fost și mereu vei rămâne în viața mea. De la tine am învățat ce înseamnă să fii puternic, să lupți cu demnitate și să îți păstrezi mereu inima curată, indiferent de greutăți. Îmi vei lipsi mai mult decât pot exprima în cuvinte, dar știu că oriunde vei fi, vei avea grija de noi. Odihnește-te în pace!”, a transmis vedeta de televiziune.


