Rezultatele repartizării computerizate, făcute pe baza opțiunilor elevilor, au fost publicate pe admitere.edu.ro. Absolvenții clasei a VIII-a care au susținut Evaluarea Națională 2024 au aflat, miercuri, la ce liceu au intrat, în urma repartizării computerizate. Rezultatele la repartizarea computerizată după Evaluarea Națională 2024 au fost publicate la ora 12.00 de către Ministerul Educației.
Din totalul elevilor (113.567) cu opțiuni completate, au fost repartizați computerizat 111.960 de elevi (98,58%), număr ce reflectă creșterea, comparativ cu etapele similare din ultimii trei ani: 111.128 de elevi – 2023, 110.035 de elevi – 2022, respectiv 89.983 de elevi – 2021, transmite Ministerul Educației. 57.081 de candidați la admitere, adică peste 50% (+3% față de anul 2023) dintre candidații cu opțiuni completate, au fost admiși la prima opțiune (52.896 în anul 2023).
La nivelul județului Gorj, cea mai căutată specializare de anul acesta a fost Matematică-Informatică, engleză bilingv, la Colegiul Național „Spiru Haret” din Târgu Jiu. Ultima medie de admitere a fost 9,22, fiind adimiși 26 de candidați.
Următoarele specializări, în funcție de medie, au fost Filologie şi Matematică-Informatică, tot la Colegiul Național „Spiru Haret”, unde ultima medie de intrare este 8,27, respectiv 8,20.
Pe locul al patrulea se situează specializarea Filologie, la Colegiul Național „Tudor Vladimirescu” din Târgu Jiu, unde ultima medie înregistrată este 8,12.
Potrivit calendarului admiterii în învățământul liceal, în perioada 25 – 30 iulie, candidații vor transmite/depune dosarele de înscriere la secretariatele liceelor în care au fost admiși.


