Medici de familie, lăsați fără acces la cabinete Calea de acces, pierdută în instanță

- Advertisement -

Situație dilematică, în comuna Bâlteni, unde medicii de familie au rămas fără acces la cabinete. Calea de acces a fost pierdută în instanță, iar proprietarul a trimis un executor judecătoresc, să delimiteze terenul.

Cei trei medici de familie, care au cabinete în fostul dispensar, nu mai au cale de acces. Asta după ani de procese, care s-au finalizat prin câștigarea terenului de lângă imobil și din fața acestuia, de către o localnică, stabilită în Canada. Femeia a trimis deja un executor judecătoresc, să delimiteze suprafața de teren și să interzică tranzitarea.

Medicii de familie vor deschide un nou proces, pentru a cere să li se asigure calea de acces spre clădirea pe care au cumpărat-o de la primărie și în care își desfășoară activitatea.

Primarul ales al comunei Bâlteni spune că se încearcă o mediere între medici și proprietara care a obținut terenul din jurul dispensarului, pentru a se asigura intrarea în cabinetele de medicina familiei.

Articole recente