”A fost o competiție între echipa lui Romanescu și banii lui Iordache”. Primarul PSD spune că renumărarea nu ar fi favorabilă PNL

- Advertisement -

Primaru PSD, Marcel Romanescu, spune că supărarea liberalilor, al căror candidat a pierdut alegerile la Târgu Jiu, este una artificială. O renumărare a voturilor, spune edilul, ar putea să scadă procentul PNL, deoarece au mai fost descoperite voturi contorizate în dreptul acestuia, deși erau acordate independentului.

Supărarea PNL ar avea o altă cauză și anume sumele mari, cu care s-a finanțat campania electorală. Între candidatul PSD, Marcel Romanescu și cel al liberalilor, Iulian Popescu, este o diferență de 1005 voturi, un procent de 3,05%. Primarul Târgu Jiului crede că nemulțumirile perdanților sunt mai ales de natură financiară.

Romanescu spune că ar vrea să se renumere voturile, fiind convins că numărul de voturi ar scădea pentru candidatul PNL.

Primarul din Târgu Jiu susține că protestul pe care îl organizează PNL, în fața Biroului Electoral, este o formă nejustificată de agitație, deoarece partidele au avut reprezentanți în secții, care ar fi trebuit să sesizeze nereguli și să ceară renumărarea.

Liberalii au depus contestații la Biroul Electoral și au cerut renumărarea voturilor. La biroul județean au fost depuse peste 20 de contestații, din partea unor partide și candidați.

Articole recente