Percheziţii la Permise urmate de audieri

- Advertisement -

Percheziţii la Serviciul de Permise şi Înmatriculări Auto de la Gorj! Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au ridicat astăzi mai multe documente şi au chemat la audieri trei examinatori din cadrul instituţiei. Daniel Ciurea, Nicu Cristian Stroe şi Emil Copiluş sunt angajaţii care au dat declaraţii  într-o cauză complexă care are ca obiect săvârşirea unor infracţiuni de corupţie.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, de la Biroul Teritorial Târgu-Jiu, efectuează cercetări într-o cauză care vizează dare şi luare de mită, dar şi trafic de influenţă. Potrivit anchetatorilor, infracţiunile ar  fi fost comise de către inspectori principali și lucrători de poliţie din cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatricularea Vehiculelor Gorj, dar şi de către directori ai unor şcoli de şoferi şi instructori auto, în legătură cu favorizarea a peste 70 candidaţi la promovarea examenului pentru obţinerea permisului de conducere, în perioada 2012 – 2013.

Acuzaţiile nu se opresc aici.

După audieri se vor stabili măsurile care se impun în acest caz. Rudele celor vizaţi au refuzat să comenteze această situaţie.

Primele cercetări mai arată că ajutorul acordat de examinatori candidaţilor la proba practică se realiza fie prin testarea pe o durată redusă, mult sub minimul de 25 de minute pentru fiecare candidat, prevăzut de lege pentru categoria „B” amatori, pe un traseu facil, pe centură sau pe alte alte sectoare de drum public care nu prezintă elemente care să pună în dificultate candidatul şi să atragă depunctarea acestuia.  Tot procurorii au stabilit că nu era solicitată efectuarea altor manevre, de mers înapoi, întoarcere, parcare şi depăşire, fie candidaţii erau salvaţi prin acţionarea comenzilor autovehiculului de către examinator, în situaţiile în care se impunea, fără depunctarea candidaţilor.

Articole recente