După percheziţii de amploare, patru instructori auto au fost trimişi astăzi în judecată! Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au finalizat cercetările într-una din cele două cauze penale complexe privind medicii, asistentele, instructorii auto şi agenţii de poliţie, suspectaţi că au constituit o adevărată filieră pentru obţinerea frauduloasă de permise auto.
Procurorii Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică, din Capitală, au decis să trimită patru instructori auto de la Gorj în judecată.
Procurorii au mai stabilit că „inculpaţii Frăţilescu Gheorghe, Stroe Georgiana şi Bogdan Petre, în calitate de instructori auto la diferite şcoli de şoferi, au pretins şi primit, în intervalul iulie – noiembrie 2013, între 150 – 200 euro, de la investigatori sub acoperire sau de la alte persoane interesate. În schimbul sumelor primite, aceştia lăsau să se creadă că au influenţă asupra poliţiştilor examinatori din cadrul Serviciului de Permise şi Înmatriculări Gorj, pentru a promova proba practică a examenului auto în vederea obţinerii permisului de conducere categoria B sau obţinerea unei fişe medicale şi a avizului medical, fără examinare, contra sumei de 100 lei.
În urma percheziţiilor efectuate în noiembrie la domiciliile ori la sediile şcolilor de şoferi ai căror administratori sunt inculpaţii au fost identificate şi ridicate fişe medicale semnate şi parafate „în alb”, precum şi diferite sume de bani. Dosarul a fost trimis la Tribunalul Gorj. Printre medicii arestaţi preventiv se numără şi Dana Vodislav, de la Oftalmologie.


