Două copile abuzate sexual, ani la rând, de tatăl vitreg. Mama fetelor, părtașă la ororile fiicelor

- Advertisement -

Încă un caz șocant de abuz sexual asupra minorilor este scos la iveală de presa din Mehedinți, după ce mai mulţi minori institutionalizaţi au fost violați, ani la rând, de doi angajaţi ai statului. De data aceasta, un bărbat de 63 de ani din comuna Stângăceaua şi-a violat, ani la rând, fiicele vitrege în vârstă de 12, respectiv 15 ani. Potrivit actualmehedinti.ro, fetele erau supuse abuzului de trei ani, iar mama copilelor ar fi ştiut aceste aspecte. La rândul său, femeia este cercetată pentru complicitate, în stare de libertate. Când a fost abuzată pentru prima dată de tatăl vitreg, una dintre fete avea doar 11 ani. Bărbatul a fost, initial, retinut pentru 24 ore, după care, arestat pentru 30 de zile, în urma unei decizii a Parchetului de pe lângă Judecătoria Strehaia

„DGASPC Mehedinți a informat IPJ MEHEDINȚI cu privire la un posibil abuz sexual comis asupra unei minore, de către tatăl vitreg. În acest sens polițiștii Serviciului de Investigații Criminale s-au sesizat din oficiu, din cercetări stabilind că un bărbat de 63 de ani, din comuna Stângăceaua ar fi întreținut raporturi sexuale prin constrângere cu cele două fiice vitrege, minore. Cele două minore au fost preluate de polițiști și internate într-un centru al DGASPC Mehedinți. Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, urmând ca astăzi să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Strehaia cu propunere de arestare preventivă. Acesta este cercetat pentru săvârşirea a două infracțiuni de viol asupra unui minor, ambele în formă continuată.”, transmit anchetatorii.

Cele două copile au fost preluate de DGASPC Mehedinți și beneficiază, în acest moment, de consiliere psihologică și asistenţă medicală pentru a depăşi traumele la care au fost supuse.

Articole recente