Raisa, fetița de doi ani care a dispărut luni din fața casei, unde se juca alături de mai mulți copii, a fost găsită moartă într-o râpă. Potrivit presei centrale, corpul micuței are urme de violență, iar poliția suspectează o crimă și a început audierile.
Raisa a fost dată dispărută luni, după ce părinții au observat că micuța nu mai era în fața casei, unde o lăsaseră la joacă. S-a organizat o operațiune masivă de căutări, la care au participat peste 100 de polițiști, pompieri și voluntari, inclusiv un elicopter.
Au fost chemați în ajutor salvamontiști din Vâlcea și Gorj, cu drone cu termoviziune și echipamente speciale de vizionare a imaginilor înregistrate de acestea.
Din păcate, astăzi, fetița a fost găsită moartă într-o râpă la aproximativ 400 de metri de casa din fața căreia a dispărut ieri. Cadavrul prezintă urme de violență.


