De la începutul lunii mai și până în prezent, inspectorii D.S.V.S.A. Gorj au efectuat un număr de 127 controale şi verificări în obiective supuse controlului sanitar-veterinar și pentru siguranța alimentelor.
În timpul controalelor efectuate au fost aplicate 11 sancțiuni contravenționale, reprezentând un avertisment şi 10 amenzi în cuantum de 56.000 lei, unor operatori şi/sau persoane fizice din Albeni, Băleşti, Bengeşti-Ciocadia, Crasna, Dănciuleşti, Motru, Prigoria, Runcu şi Târgu-Jiu, respectiv:
– un avertisment scris proprietarului unei exploatații non-profesionale, pentru deținerea unor animale neînregistrate în B.N.D.;
– 1.200 lei la un centru de prelucrare a laptelui, pentru întreținerea necorespunzătoare a spațiilor și echipamentelor (aparatura frigorifică ruginită);
– 4 x 1.200 lei la 3 magazine alimentare şi o rulotă fast-food, pentru manipularea de către personal a produselor alimentare fără a purta echipament de protecție sanitară (halat, mănuși);
– 10.000 lei la o unitate mobilă snack-bar, întrucât au fost identificate caserole cu mici la care eticheta cu elemente de identificare era deteriorată (nr. de lot şi termenul de valabilitate nu se observau la toate caserolele);
– 10.000 lei la un magazin alimentar, pentru desfășurarea de activități de comercializare directă de băuturi alcoolice şi răcoritoare într-un spațiu neaprobat svsa şi fără respectarea condițiilor de igienă, conform prevederilor legislației în vigoare;
– 10.000 lei la un restaurant, pentru nerespectarea normelor svsa privind întreținerea spațiilor de prelucrare şi depozitare (aparatura frigorifică);
– 2 x 10.000 lei la doua magazine alimentare, pentru depozitarea necorespunzătoare a unor produse alimentare (legume, fructe, navete cu pâine, sticle cu băuturi așezate direct pe paviment); depozitarea nesectorizată a unor produse alimentare de origine animală.


