Înaltpreasfințitul Irineu, Mitropolitul Olteniei, a fost prezent, astăzi, la Târgu Jiu, pentru Sfințirea Bisericii Sfântul Nifon din cartierul Plopilor. Sute de persoane au luat parte la slujba care a început încă de la primele ore ale dimineții.
Sărbătoare mare, astăzi, la Târgu Jiu. Odată cu cinstirea Sfinților Constantin și Elena, a avut loc și sfințirea unei biserici a cărei construcție a început în urmă cu mai bine de un deceniu. Cu această ocazie, comunitatea de credincioși din oraș s-a bucurat de vizita Înaltpreasfințitului Irineu, Mitropolitul Olteniei, care a oficiat slujba de sfințire a Bisericii Sfântul Nifon din cartierul Plopilor.
Sute de credincioși de toate vârstele au luat parte la slujba oficiată, astăzi, la Târgu Jiu.
Autoritățile din municipiu consideră că prezența numeroasă a credincioșilor este dovada vie a faptului că evenimentul a fost unul de-a dreptul deosebit.
Lucrările de construire a Bisericii Sfântul Nifon din cartierul Plopilor au început în anul 2010.
GALERIE FOTO


