Liderul PNL, Dian Popescu, primeşte din ce în ce mai multă înţelegere din partea magistraţilor de la Gorj şi din Bănie. Acesta le-a cerut judecătorilor să-l lase vineri să părăsească oraşul Târgu-Jiu pentru a participa la Biroul Politic Regional al PNL, în ziua mitingului. Cererea i-a fost admisă pe loc. Nu la fel de norocos a fost astăzi edilul comunei Peştişani, acuzat de afaceri ilegale pe banii statului. Acesta a fost anunţat astăzi că va trebui să stea în arest în următoarea lună.
Dian Popescu, liderul acuzat de procurori de complicitate la abuz în serviciu cu primarul Florin Pavel, s-a învoit la judecători pentru a putea să meargă la Craiova, la o şedinţă de partid. Instanţa i-a permis imediat să părăsească localitatea de domiciliu pentru a participa la Biroul Politic Regional al PNL, în cursul zilei de vineri. Procurorii nu au formulat recurs împotriva acestei măsuri, iar liderul PNL şi-a văzut liniştit de drum, respectând cu stricteţe dispoziţiile magistraţilor. Bucuros că a fost înţeles de judecători, Dian Popescu a postat fotografii pe contul său de pe Facebook şi nu a ezitat să-i incurajeze pe gorjeni să meargă la referendum. La polul opus se află edilul din Peştişani, care a cerut astăzi la Curtea de Apel Craiova respingerea măsurii de prelungire a mandatului de arestare preventivă, dispusă vineri la Tribunalul Gorj. Acesta va mai avea o singură şansă joi, când se va judeca, tot la Curtea de Apel Craiova, recursul împotriva măsurii prin care a fost respinsă cererea de liberare provizorie sub control judiciar. Edilul este acuzat de abuz în serviciu, neglijenţă în serviciu şi luare de mită de la Dian Popescu.


