Mai multe surse politice afirmă pentru TvSud că Alin Văcaru va fi nominalizat, oficial, zilele următoare, candidatul AUR la funcția de primar al Tg-Jiului pentru alegerile din 9 iunie.
Alin Văcaru, secretar general al partidului lui Ponta, Pro România, a fost, în urmă cu câțiva ani, desemnat coordonatorul Zonei Metropolitană Târgu Jiu (ZMTJ), un proiect eșuat. Zero proiecte, zero bani europeni atrași, in schimb acesta beneficia de un salariu bun, program flexibil, secretară si bani pentru delegații la Bucuresti…la Ponta, probabil!
Spun acest lucru aproape toti primarii ale căror localități au aderat la „zona”, cei mai vocali cerându-i, uneori, chiar și președintelui PSD Gorj, Mihai Weber, să se implice pentru înlocuirea lui Vacaru cu un om mai competent si implicat. Mereu, numele lui Văcaru a fost asociat de o colaborare foarte bună cu actuala administrație a municipiului Tg-Jiu, acesta fiind cel care a și negociat inițial prezenta majoritate din consiliul local.
Duminică după amiaza, la lansarea candidaților AUR Gorj, George Simion a declarat că nu se pune problema a se dorii în AUR “infiltrații” altor partide sau grupuri de interese.
Astăzi, președinta AUR Gorj, Ionelia Priescu, a anunțat primirea în partid a lui Eduard Lădaru, afirmând că: “ Ne bucurăm când oameni care au sancționat permanent derapajele administrației Romanescu decid să se alăture singurului proiect politic care pune cetățeanul în mijlocul politicilor publice. Avem o luptă grea, dar nu imposibilă. Bine ai venit în AUR, Eduard Ladaru!”


