Polițiștii locali din Târgu Jiu au sancționat cu suma de 600 lei o femeie care a incendiat mai multe deșeuri, printre care și articole vestimentare, chiar în fața porții de acces în gospodăria proprie. Cazuri similare de incendiere a deșeurilor au tot fost descoperite de polițiști și sancționate conform legii. Numai de la începutul acestui an și până în prezent, s-au aplicat amenzi în valoare de 24.700 lei pentru astfel de infracțiuni.
O femeie care locuiește pe strada Lalelelor din Târgu Jiu a fost sancționată cu suma de 600 lei pentru că a pus foc mai multor deșeuri chiar în fața porții. Polițiștii locali monitorizează zona, întrucât astfel de evenimente se petrec destul de des, în special în cartierele unde locuiesc familii de etnie romă.
Potrivit legii, arderea sau îngroparea deșeurilor este interzisă și se pedepsește cu amendă sau cu închisoare de la unu la cinci ani.






