Peste 6000 de cazuri de rujeolă s-au înregistrat, în România, de la începutul anului 2023 și până la data de 25 februarie anul acesta. Institutul Național de Sănătate Publică indică cifre alarmante, care atestă creșterea îngrijorătoare a cazurilor de rujeolă confirmate. La nivelul județului Gorj, în ultima săptămână, au fost confirmate două noi cazuri de îmbolnăvire.
4 suspiciuni de rujeolă s-au înregistrat, săptămâna trecută, la nivelul județului Gorj. Din acestea, 2 cazuri s-au confirmat. Reprezentanții Direcției de Sănătate Publică Gorj recomandă vaccinarea, aceasta fiind și singura modalitate de a preveni infectarea cu rujeolă, o boală foarte contagioasă.
Daiana Militaru, Purtător de Cuvânt DSP Gorj
Rujeola sau pojarul, în denumită populară, este o boală infecțioasă foarte contagioasă, generată de către virusul rujeolic. Simptomele apar după 10-12 zile de la expunerea la virus, debutul fiind similar unei răceli, cu secreții nazale, tuse și febră ușoară. Pe masură ce boala avansează, de obicei în a 3-a sau a 4-a zi, se observă semnele eruptiei cutanate: mici pete roșii care se întrepătrund și provoacă mâncărimi. Rujeola nu este o simplă boală a copilariei, ea poate prezenta evoluție severă, chiar amenințătoare de viață, în special la categoriile vulnerabile.


