Au ieșit la plimbare cu mașina și s-au întors cu dosar penal. I-a încredințat mașina prietenului băut și fără permis

- Advertisement -

2 bărbați din Rovinari au ieșit la plimbare cu mașina și s-au întors acasă cu dosar penal. Cel care se afla la volanul autoturismului consumase alcool peste măsură și nici măcar nu deținea permis de conducere. Mașina i-o încredințase amicul său, pasager pe locul din dreapta, gândindu-se că ar fi o idee bună să îl lase pe prietenul său să conducă.

 

Un bărbat de 34 de ani din Rovinari a fost prins la volan cu o alcoolemie de 1,14. În urma cercetărilor efectuate de polițiști, aceștia au stabilit că bărbatul nu poseda permis de conducere, iar mașina pe care o conducea îi fusese încredințată de un prieten din localitate, acesta din urmă fiind pasager în autoturism. Cei doi s-au ales cu dosar penal.

„La data de 19 februarie a.c., polițiști din cadrul Serviciului Rutier au depistat pe raza municipiului Târgu Jiu, un bărbat de 34 de ani, din orașul Rovinari, în timp ce conducea un autoturism şi fiind testat cu aparatul etilometru, în cazul său a rezultat o concentratie de 1,14 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la spital, unde a refuzat recoltarea de probe biologice de sânge, pentru determinarea alcoolemiei. În urma cercetărilor s-a stabilit că persoana în cauză nu poseda permis de conducere, iar autoturismul i-a fost încredințat cu bună știință, pentru a fi condus pe drumurile publice, de un localnic, de 33 de ani, care era pasager în același autoturism. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul, de către o persoană care nu poseda permis de conducere, refuzul sau sustragerea de la prelevarea mostrelor biologice și încredințarea unui vehicul pentru a fi condus pe drumurile publice, unei persoane aflate sub influența alcoolului şi care nu deține permis de conducere.”, a transmis IPJ Gorj.

Articole recente