De Sfântul Trifon, sărbatorit de creștini joi, 1 februarie, sătenilor din comuna gorjeană Godinești le-au fost sfințite viile pentru a fi ferite de dăunatori și pentru a avea o recoltă bogată anul acesta. Parohul din Câlcești, comuna Godinești, a binecuvântat viile, oficiind în aer liber slujba de Sfințire Mică a apei. Sfântul Trifon este cunoscut ca ocrotitor al grădinarilor și alungător al insectelor dăunătoare. Există tradiția ca în ziua pomenirii sale să se sfințească Agheasma mică și să se oficieze rugăciunile atribuite Sfântului Trifon și destinate alungării dăunătorilor din vii și grădini.
Din moși-strămoși, în comuna gorjeană Godinești există obiceiul sfințitului viilor de Sfântul Trifon, prăznuit la 1 februarie. Pentru apărarea de grindină a culturilor și pentru a aduce ploaia roditoare, credincioșii gorjeni participă la slujba de binecuvântare, săvârșită de preotul satului. Şi în acest an, în ciuda gerului usturător, sătenii din Godinești au luat parte la slujba oficită de parohul din Câlcești.
Binecuvântarea viei și a pomilor fructiferi a intrat în tradiția județului Gorj. La Godinești, preotul citește rugăciunea Sfântului Trifon pe deal, apoi dă dezlegare pentru agapa frațească.




























