FOTO. Ce le transmite jandarmilor din Tg-Jiu un primar gorjean…

- Advertisement -

Irina Cojocaru, primarul comunei Bumbești-Pițic (Gorj), a fost plăcut surprinsă de amabilitatea jandarmilor din Tg-Jiu.

Foto: IRINA COJOCARU- primar Bumbesti Pitic

Conform mesajului acesteia, unei cunoștințe i s-a defectat mașina pe podul Pasarelei din Tg-Jiu iar circulația a fost blocată până la sosirea platformei de asistență rutieră.

“Nu vreau ca un incident stradal în care a fost implicat cineva apropiat in aceasta seara, când masina pe care o conducea s-a oprit brusc pe pasarela de la intrarea din orașul Târgu-Jiu, sa treacă pur și simplu neobservat.

Și nu pentru ca este vorba de o situație mai mult decât neplacuta care i se poate întâmpla oricărui apropiat al nostru la un moment dat, ci pentru ca țin sa felicit neapărat pe cineva: este vorba de echipajul Jandarmeriei romane, aflat în patrulare, care fără sa fie solicitat, din conștiință profesionala, a oprit imediat și s-a implicat prompt in fluidizarea traficului, pana când o platforma a sosit pentru ridicarea mașinii.

Când instituțiile statului își fac  datoria cu atâta devotament și responsabilitate, simtim o mare încredere ca lucrurile nu pot sa meargă decât în cea mai buna direcție, chiar daca spiritul de solidaritate al colegilor de trafic a lăsat puțin de dorit prin neimplicare. Mult respect, multumire și apreciere celor care servesc tara și cetățenii ei, cu asemenea demnitate și onoare!

Avem încă exemple frumoase, din care putem învăța multe! O seara linistită, tuturor! Inspectoratul de Jandarmi Judetean Gorj”, se arată în mesajul transmis de Irina Cojocaru.

Articole recente