Accident între un autotren și 4 autoturisme pe raza comunei Plopsoru, sat Olari. 10 persoane au fost rănite, două dintre acestea fiind transportate la spital.
ISU Gorj a fost solicitat să intervină pentru gestionarea unei situații de urgență, generată de un accident rutier produs, între un autotren și 4 autoturisme, pe DN 66, în comuna Plopsoru, sat Olari.
La fața locului s-au deplasat 3 echipaje de pompieri din cadrul Secției de Pompieri Turceni și Punctul de Lucru Rovinari cu o autospecială de stins incendii cu apă și spumă și două ambulanțe SMURD, precum și 3 echipaje din cadrul SJA Gorj.
La fața locului, echipajele specializate au evaluat medical toate cele 10 persoane implicate în accident, dintre acestea doua persoane (o femeie în vârstă de 44 ani și un bărbat în vârstă de 70 de ani) fiind transportate la UPU Târgu Jiu pentru investigații medicale amănunțite.






