O fântână săpată pe domeniul public a fost sâmbure de scandal între două familii. Primarul comunei a decis să astupe fântâna, tocmai pentru a îngropa securea războiului. În timpul verii, sursele de apă din satul Cârligei seacă, iar localnicii sunt afectați din cauză că în localitate nu există rețea publică de alimentare. Deși Primăria Bumbești Pițic nu a făcut nimic acești oameni, o fântână forată de o familie pe domeniul public a fost astupată la ordinul primarului comunei.
În satul Cârligei nu există rețea de alimentare cu apă, iar pe timpul verii mai toate fântile seacă. Din cauza secetei, o familie din sat a săpat o fântână la o răscruce de drum, din care toți localnicii din apropiere să se aprovizioneze cu apă. Oamenii s-au apucat de treabă și au investit în săparea fântânii. Când mai era de pus doar un tub, oamenii s-au trezit într-o zi cu sursa de apă înfundată. Supărarea oamenilor este mare, mai ales că gospodăria lor este așezată într-un loc izolat, iar vara sunt nevoiți să care apă cu vitele de la distanțe mari de casă. Primarul Gheorghe Nioață este cel arătat cu degetul de familia Diaconesuc .
Primarul acuzat că a astupat o sursa de apă militează acum pentru păstrarea fântânii, după ce distrus munca oamenilor. Mai mult decât atât, acesta spune că a încercat să aplaneze un conflict iscat între cele două familii vecine.
Până când membrii Consiliului Local al comunei Bumbești Pițic vor lua o decizie în ceea ce privește păstrarea sau nu a sursei de apă, familia Diaconescu rămâne cu o pagubă de peste 2.500 de lei, dar și fără posibilitatea de a avea în apropiere o fântână.


