Il vor afară din PSD Gorj! “Este de bun simt să îți prezinți demisia!”

- Advertisement -

Social democrații din Tg-Jiu și-au desemnat, joi seara, 26 Octombrie a.c., în cadrul unei întruniri la Rânca, noua conducere a organizației municipale.

În urma acestei ședințe, lista liderilor și a membrilor forului municipal de conducere s-a schimbat iar din vechea componență au fost trași pe tușă consilierii Eduard Lădaru și Luis Popa. Nu a trecut mult timp iar nemulțumiții au început să-și exprime public dezamăgirile ceea ce nu a fost trecut cu vederea de către membrii marcanți.

În această după-amiază, Anca Bordușanu, președinta organizației de femei și comunicator oficial al PSD Gorj, a răbufnit și îi cere demisia consilierului Eduard Lădaru.

FOTO/ Anca Bodușanu îi cere demisia lui Eduard Lădaru
FOTO/ Anca Bodușanu îi cere demisia lui Eduard Lădaru

Observ că, în spațiul public au fost emise câteva inepții care nu fac cinste, cu atât mai mult unor oameni cu pregătire juridică. Și în instanță când îți susții pledoaria, trebuie să ai dovezi în tot ceea ce spui.

Ori, în cazul de față, inepțiile nu au fundament, nici în fapt, nici în drept!

Statutul Partidului Social Democrat NU a fost încălcat întrucât, Biroul Permanent Municipal al PSD Târgu Jiu NU a fost dizolvat.

Este normal ca, atunci când o structură de conducere devine nefuncțională ca urmare a încetării voluntare a exercitării calităților pe care membrii le dețin în cadrul BPM, să fie propusă o structură interimară.

Ca atare, este de bun simt să îți prezinți demisia! Dacă aveți demnitate, arătați că nu stați într-o echipă doar de dragul de a încasa indemnizația de consilier!”, spune Anca Bordușanu.

Articole recente