(FOTO) O nouă autogară în Târgu Jiu. Peste 300 locuri de parcare în zona CET

- Advertisement -

Primăria Târgu Jiu a depus documentația pentru obținerea unei finanțări europene pentru un terminal multimodal și bază park & ride la Târgu Jiu. Consiliul Local a aprobat studiul de fezabilitate și indicatorii tehnico-economici pentru această investiție menită să încurajeze folosirea transportului în comun sau a mijloacelor alternative de transport.

 

Investiția de circa 8 milioane de euro presupune amenajarea unei parcări cu 353 de locuri (inclusiv  spații verzi și vegetație estetică), cu dotări moderne și facilități. Vorbim aici de soluție electronică de taxare, supraveghere video locală și rețea de stații de încărcare vehicule electrice.

Totodată, proiectul prevede extinderea liniei de contact pentru transportul în comun cu troleibuzul. Crearea unor noi locuri de parcare la periferia orașului are rolul de a descongestiona traficul, oferindu-le cetățenilor posibilitatea de a-și parca mașina într-un loc sigur și a circula cu mijloacele de transport în comun.

Noua autogară modernă urmează să se construiască în zona CET.

Ce spune primarul despre noul proiect

„Depunem documentația pentru obținerea unei finanțări europene pentru un terminal multimodal și bază park & ride la Târgu Jiu. Astăzi, Consiliul Local a aprobat studiul de fezabilitate și indicatorii tehnico-economici pentru această investiție menită să încurajeze folosirea transportului în comun sau a mijloacelor alternative de transport și care presupune:
· Amenajarea unei parcări cu 353 de locuri (inclusiv spații verzi și vegetație estetică), cu dotări moderne și facilități precum:
– Sistem de control automat a accesului;
– Soluție electronică de taxare, cu facilități de plată multiple, integrată cu sistemul de transport public astfel încât să permită tarifarea preferențială pentru cei care utilizează parcarea în regim de park&ride;
– Supraveghere video locală;
– Trotuare acoperite și panouri de informare;
· Rețea de stații de încărcare vehicule electrice;
· Autogară modernă, cu spații de așteptare pentru pasageri, spațiu pentru șoferii transportului în comun și personalul deservent și un spațiu tehnic;
· 6 peroane numerotate și dotate cu panouri de informare;
· Extinderea liniei de contact pentru transportul în comun cu troleibuzul;
· Servicii digitalizate, care asigură:
o Panouri de informare,
o Senzori parcare,
o Portal web și aplicație mobilă,
o Sisteme moderne automate de plată a parcării și de achiziție a titlurilor de călătorie (bilete sau abonamente) pentru transportul public;
· Iluminatul public de tip „smart”;
· Panouri fotovoltaice.”, se arată în mesajul transmis de primarul municipiului Târgu Jiu, Marcel Romanescu, pe pagina sa de socializare.
VEZI GALERIA FOTO

Articole recente