Un șofer si-a găsit sfârșitul la volan. Conducatorului auto i s-a facut rau in timp ce conducea mașina pe strada Victoriei din Targu Jiu. Din primele informații se pare că bărbatul ar fi făcut infarct. Revenim cu detalii!
Update:,,
*IPJ GORJ*
La data de 2 octombrie a.c., Poliția Municipiului Târgu Jiu a fost sesizată prin apel de urgență, cu privire la faptul că în municipiul Târgu Jiu a avut loc un eveniment rutier cu victime.
Polițiștii deplasați la fața locului au stabilit că un bărbat de 61 de ani, din orașul Rovinari, în timp ce conducea un autoturism pe strada Victoriei, ar fi intrat în coliziune cu un alt autoturism, condus de un bărbat de 33 de ani, din orașul Rovinari.
La fața locului s-a deplasat un echipaj medical, care a efectuat manevre de resuscitare bărbatului de 61 de ani, însă din păcate a fost constatat decesul.
Trupul bărbatului a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Gorj, în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cauzei decesului.
În acest caz, cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de ucidere din culpă.”, a transmis IPJ Gorj.


