Manelistul Nicolae Guță a făcut dezvăluiri uluitoare după ce fiul său, Nicușor Guță, a făcut accident drogat.
Nicu Guţă a fost prins drogat la volan pe strada Livezeni, în Petroșani, după ce a căzut cu mașina într-un șanț. Acesta a fost testat cu aparatul Drug-Test și a ieșit pozitiv la substanță psihotropă, motiv pentru care s-a ales cu dosar penal.
În autoturismul lui Nicu Guță s-a găsit și o țigară confecționată artizanal și trei muguri de plante, care au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor, menționează stiripesurse.ro.
„Ce s-a întâmplat nu mă miră. Mi se pare totul normal și ok în modul în care își duce el viața, adică nu e viață, până la urmă.
E distrugere de viață. El are probleme cu stația de calcul, la el nu merge stația de calcul, e defectă într-un mod în care nu se mai repară.
Are o viață nu haotică, dezastruoasă. Dacă scriam cât am discutat cu el, probabil că ieșea un dosar, un milion de pagini”, a declarat Nicolae Guță la Antena Stars.
„La ce bubuituri și-a dat el…La ultimul accident, sau nu știu la care dintre ele, că a avut mai multe, la ce bubuituri și-a dat de au venit cu elicopterul, și-au tăiat mașina, operat 13 ore, apoi 15 ore, apoi 10 ore, ce a pățit acum e ceva banal, e cum ar fi o repetiție, cum facem noi lăutarii.
Nu am luat legătura cu el pentru că nu mă mai interesează demult ce face el. Dacă el nu mai ține la viața lui și dacă el a ales o viața draconică și varianta cea mai rea…
El trebuia să nu mai fie în viață de la accidentul ăla. A avut noroc și a scăpat și în loc să își vadă de treaba lui o comite din nou și din nou”, a mai declarat Nicolae Guță.


