RĂMĂȘITE OSOASE, descoperite într-o BISERICĂ din Târgu Jiu

- Advertisement -

Rămășite umane au fost găsite într-o biserică din Târgu Jiu. O cutie metalică cu fragmente osoase a fost decoperită în podul lăcașului de cult din centrul municipiului.  Poliția a demarat o anchetă în acest caz.

,,La data de 23 august a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au fost sesizați cu privire la faptul că în podul unui lăcaș de cult din municipiul Târgu Jiu a fost găsită o cutie metalică în care se aflau mai multe fragmente osoase ce par a fi de natură umană.

Polițiștii deplasați la fața locului au ridicat mai multe fragmente osoase, de diferite dimensiuni, precum și două fragmente de craniu, ce par a fi de natură umană, urmând a fi dispusă o expertiză antropologică pentru stabilirea vechimii acestora și a eventualelor leziuni traumatice.

În cauză se efectuează cercetări pentru stabilirea stării de fapt, în cadrul unui dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.”, a transmis IPJ Gorj.

Articole recente