Elevii unei școli din comuna Ciuperceni învață pe rând să utilizeze calculatorul. Asta pentru că cele patru computere primite anul trecut sunt insuficiente, în codițiile în care fiecare dintre elevii școlii vrea să învețe să utilizeze calculatorul. Cadrele didactice au întocmit chiar și un grafic pentru ca toți școlarii să aibă posibilitatea să treacă prin fața computerului pentru câteva minute.
O școală din comuna Ciuperceni a fost dotată anul trecut cu patru calculatoare obținute prin intermediul unui program guvernamental. Calculatoarele sunt insuficiente pentru numărul mare de utilizatori, spun cadrele didactice care au făcut chiar și un grafic pentru profesorii care vin împreună cu elevii să-i inițieze pe calculator. Pentru că spațiul este insuficient, în cadrul Bibliotecii școlare a fost înființată sala calculatoarelor. Așa se face că printre cărți, bibliotecara școlii îi învață pe copii să utilizeze internetul și să folosească anumite programe.
Elevii care învață în școlile de la țară încearcă să-și depășească nivelul. Așa se face că aceștia sunt foarte receptivi și nu ratează nici o ocazie să se așeze în fața calculatorului înainte să plece de la școală. Directorul unității școlare susține că este nevoie de mai multe calculatoare pentru ca toți elevii să aibă posibilitatea de a se iniția în folosirea computerelor.
Elevii de la școala din Ciuperceni profită de orice clipă liberă pentru a-și petrece timpul în fața calculatoarelor aflate în Biblioteca localității.


