S-a semnat contractul de finanțare pentru pasajul din 9 Mai

- Advertisement -

A fost semnat contractul de finanțare pentru pasajul pe sub calea ferată din zona 9 Mai. Proiectul se ridică la valoarea de peste 5 milioane de euro și este finanțat prin programul Anghel Saligny. Marcel Romanescu, primarul municipiului Târgu Jiu, declară că durata de execuție a proiectului este de 9 luni, astfel că se dorește ca lucrările de execuție să înceapă cât mai curând. Fiind o zonă întens circulată, realizarea unui pasaj subteran era necesară. De asemenea, pentru ca acest lucru să fie posibil, a fost necesară exproprierea a două terenuri din zona respectivă.

“Am semnat, la București, în prezența domnului ministru al Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Adrian-Ioan Veștea, contractul de finanțare pentru pasajul pe sub calea ferată din zona 9 Mai. Este un proiect în valoare de peste 5 milioane de euro, prin programul Anghel Saligny, foarte complex dat fiind faptul ca este un pasaj subteran, într-o zonă intens circulată și care a presupus și o serie de exproprieri. Sunt elemente obligatorii ale proiectului care au avut nevoie de timp, dar iată că intrăm pe ultima sută de metri.”, a declarat Marcel Romanescu.

Studiul de fezabilitate a fost efectuat de Societatea Metroul SA, iar acum urmează licitația pentru proiectare și execuție.

Articole recente