Un nou pericol îi paște pe locuitorii din Târgu Jiu, în sensul că municipalitatea a inițiat un proiect prin care să realizeze o nouă groapă de gunoi în oraș! Și asta, pe lângă catastrofa din cartierul târgujian Slobozia, acolo unde Polaris a poluat iremediabil aerul și solul și de unde răzbate un miros îngrozitor care intră în casele oamenilor, împreună cu toate noxele produse de acest ”depozit ecologic” de deșeuri.

Proiectul care vizează de data aceasta cartierele Bârsești, Slobozia, dar și comunele învecinate, se află în dezbatere publică până la data de 10 august.
Această stație de tratare a deșeurilor ar urma să fie amplasată la granița cartierului Bârsești – Târgu Jiu, cu comuna Lelești. Tot în această zonă funcționează și depozitul Polaris, pentru care de patru ani încoace târgujienii au protestat constant, depozitul fiind închis pentru o perioadă mică de timp, – în perioada în care Corneliu Răducan Morega (USR) a fost prefect de Gorj, după care a fost redeschis.
Astfel, sute de oameni se mobilizează pentru a strânge semnături, mai ales că municipalitatea a mai încercat să amenajeze groapa de gunoi chiar în cartierul Preajba, în urmă cu trei săptămâni. Opoziția fermă a locuitorilor a zădărnicit planurile autorității locale, iar oamenii au răsuflat ușurați. Numai că, pentru că nu s-a putut realiza la Preajba, municipalitatea a găsit zona Bârsești, foarte aproape de depozitul care otrăvește populația, de ani de zile, din Slobozia.
SCANDAL LA LELEȘTI!
Cetățenii din Lelești care vor fi și ei direct afectați dacă planul autorității locale va fi pus în aplicare. Miercuri seara, locuitorii din Lelești s-au întânit și au mers împreună la primăria comunei, cerând primarului să ia atitudine și să se opună unui astfel de plan.
Mai mult, sute de cetățeni din cartierele Ursați, Bârsești, Slobozia, dar și din comuna Lelești vor semna petiții pe care le vor depune la Primăria Târgu Jiu pentru a bloca intenția de a fi adusă în mijlocul lor o altă groapă de gunoi.
RECLAMAȚIE LA GARDA DE MEDIU
Prima reclamație a fost făcută, deja de ieri, la Garda de Mediu: ”Ce vrea să facă primăria Târgu Jiu e crimă! Nu poți să aduci lângă locuințele noastre munți de gunoiae pentru că asta înseamnă o stație de tratate și sortare a deșeurilor. Nu se poate așa ceva! Vom merge până în pânzele albe, vor cere ajutorul organismelor internaționale! Oamenii din Preajba au reușit să se opună iar planul primarului a eșuat. Ne vom mobiliza și noi, e vborba despre trei cartiere la care se aduga și comunele învvecinate. Nu putem trăi cu o groapă de gunoi în spatele casei. Acolo unde vor s-o amplaseze este peste un deal, într-o zonă extraordinar de frumoasă, lângă pădure și pajiști. Vrem să respirăm un aer curat, e un drept consfințit în toate tratatele pe plan mondial!”, a declarat un locuitor din Bârsești.
Consilierii PSD din CL Târgu Jiu au făcut deja demersuri pentru respingerea proiectului aflat în dezbatere publică: “Ieri am înregistrat referatul de aprobare la proiectul de hotărâre privind RESPINGEREA inițiativei primarului municipiului Târgu Jiu de elaborare a unui Plan Urbanistic Zonal privind”introducerea unui teren în intravilan pentru construire stație de sortare și tratare mecanico-biologică a deșeurilor municipale în Târgu Jiu. Nu suntem de acord cu așa ceva, după ce avem deja un dezastru la Slobozia. Sper că și consilierii PNL vor înțelege că trebuie să respingă acest proiect. Altfel, vor fi cei caare îngroapă Târgu Jiul în gunoaie, și atentează grav la sănătatea populației”, a declarat Eduard Lădaru la Sud Fm, cel care a inițiat măsura de respingere a proiectului municipalității.
Iată cum arată una dintre petițiile pe care le completează deja locuitorii din Târgu Jiu:



