Ancheta derulată de Inspectoratul Teritorial de Muncă Gorj în cazul tragediei care a avut loc în cariera Roșiuța a fost finalizată. În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că duba implicată în accident avea probleme grave la sistemul de frânare. În urma accidentului petrecut în urmă cu o lună, 13 persoane au fost rănite, iar șoferul a murit pe loc. Complexul Energetic Oltenia a fost sancționat de ITM cu amendă în valoare de 7.000 de lei pentru că a permis transportul persoanelor peste capacitatea admisă de legislație.
Verdictul este grav în cazul accidentului care a avut loc în Cariera Roșiuța, în urma căruia 13 persoane au fost rănite, iar șoferul dubei a murit pe loc. Expertiza tehnică că mașina care îi transporta pe mineri la locul de muncă avea grave defecțiuni, mai ales la sistemul de frânare. Neregulile nu se opresc aici, după cum a arătat inspectorul șef din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj, George Romanescu.
Sancțiunile în acest caz s-au ținut lanț. Complexul Energetic Oltenia a fost sancționat cu amendă în valoare de 7.000 de lei.
Complexul Energetic Oltenia a fost amendat pentru că a permis transportul de personal cu autospeciala peste numărul de persoane scris în cartea tehnică a mașinii. Pe de altă parte, complexul are de îndeplinit acum și câteva măsuri.
Tragedia din Cariera Roșiuța a fost înregistrat ca accident colectiv de muncă.


