- Advertisement -
Minerii și energeticienii încep să se pensioneze pe Legea 197, care reduce cu 13 ani vârsta de pensionare. Prima decizie de pensionare a fost deja emisă. Manu Tomescu, vicepreşedintele Sindicatului Energia Rovinari, este cel care a făcut anunțul.
,,Astăzi a fost anunțat primul salariat al S.E.Rovinari căruia i-a venit DECIZIA de pensionare pe legea nr.197/2021.
Este vorba despre „Giku” colegul și camaradul care ne-a fost alături în PROTESTUL EXTREM făcut la București.
Decizia este emisă pe data de 22 iunie 2023, chiar în dimineața în care am mutat PROTESTUL în fața Guvernului României.
Colegul are 52 de ani (fece 53 în decembrie) și este unul dintre cei care a lucrat toată perioada de aproximativ 6 ani la Termoserv.
Vă pot spune că s-a bucurat cu lacrimi în ochi la vestea primită, pentru că are probleme de sănătate și abia mai putea face față ca sudor de intervenții în instalație!
Mă bucur nespus de mult pentru el și sunt mândru că am reușit într-un final să deblocăm această lege, chiar dacă guvernanții încă nu vor să ne dea și celelalte prevederi, drepturi pentru care ne vom lupta în continuare pe toate căile!
Să îi de Dumnezeu sănătate și pensie cât mai lungă!”, a transmis sindicalistul Manu Tomescu.


