ACUM/FOTO Ziua Drapelului, marcată și la Târgu Jiu

- Advertisement -

Ziua Drapelului Național este marcată și la Târgu Jiu. Autoritățile locale și județene s-au adunat în Piața Prefecturii unde vor rosti alocuțiuni. Drapelul va fi scos din biserică și înălțat pe catarg.

,,Prin Legea nr.96 din 20 mai 1998, ziua de 26 iunie a fost proclamată drept ” Ziua Drapelului Național al României”. Tricolorul, roșu, galben și albastru, a fost folosit pentru prima dată în această formă de revoluționarii de la 1848. Pe data de 14/26 iunie 1848 guvernul provizoriu din Țara Românească a stabilit prin primul său decret ca steagul național să aibă cele trei culori și deviza ”Dreptate, frăție”.
Tricolorul, ca simbol al națiunii române, a apărut la începutul secolului al XIX-lea. Astfel, cele trei culori au fost prezente pe drapelul Revoluției lui Tudor Vladimirescu și li se atribuie pentru prima oară semnificația: Libertate(albastrul cerului), Dreptate( galbenul ogoarelor), Frăție (roșul sângelui). Tricolorul a fost adoptat mai întâi în Țara Românească, în 1834, ca drapel de luptă, la inițiativa domnitorului reformator Al. D. Ghica. Acest model era un ”steag cu fața roșie, albastră și galbenă”, dar în scurt timp ordinea culorilor a fost schimbată, astfel încât galbenul să apară în centru. ”, se arată într-o postare a Consiliului Județean Gorj.

Articole recente