Consiliul Judeţean Gorj va organiza un eveniment cultural în acest weekend. Invitat special va fi părintele Constantin Necula, profesor universitar, unul dintre cei mai cunoscuți și îndrăgiți preoți ortodocși. Evenimentul de mâine, 23 iunie, era programat inițial pentru locația, Parc Coloana fără Sfârșit, însă organizatorii au anunțat că a fost mutat pe Stadionul Municipal din Târgu Jiu. Ora va rămâne însă neschimbată: 19.00.
,,Vă anunț că locația evenimentului „Tradiție și libertate. Lumina lui Hristos în straiele românești” a fost schimbată deoarece, conform ANM, există posibilitatea ca vremea să fie nefavorabilă.
Astfel, evenimentul se va desfășura pe Stadionul Municipal din Târgu-Jiu, în aceeași zi și la aceeași oră, sâmbătă 24 iunie 2023, ora 19:00.
Așadar, vă invit să fiți alături de echipa Consiliului Județean Gorj și să vă bucurați de acest eveniment cultural absolut captivant.
Invitatul special, Pr. Prof. Univ. CONSTANTIN NECULA, ne va împărtăși din înțelepciunea sa și ne va inspira într-un mod unic.
În deschidere, vom avea un concert oferit de „Lyra Gorjului”, care va crea o atmosferă muzicală de excepție.
Nu uitați să vă aduceți prietenii și familia alături de voi!
Cu cât suntem mai mulți, cu atât atmosfera va fi mai plină de viață și mai memorabilă!
Vă așteptăm cu inimile pline de entuziasm să celebrăm împreună , să ne conectăm la rădăcinile noastre și să fim mândri de moștenirea noastră culturală.”, a trabnsmis presedintele Consiliului Jusdețean Gorj, Cosmin Popescu.


