Edilitara Public S.A. lucrează și în această noapte la reabilitarea podului peste Jiu din zona Pieței Centrale Tg-Jiu.
Lucrările se desfășoară în cursul nopții pentru a nu fi perturbată circulația în zonă, și așa extrem de aglomerată ziua. La fața locului se lucrează cu mai multe utilaje și echipe de muncitori, pe ambele sensuri de circulație, pentru ca lucrările să se finalizeze cât mai repede.
Podul Jiului necesita lucrări de reabilitare a covorului asfaltic fiind într-o stare groaznică de degradare. Datorită stării avansate de degradare se toarnă covor asfaltic pe întreaga suprafață carosabilă. De asemenea, vor fi reabilitate inclusiv spațiile de dilatare și scurgerile.


