Proiectul de lege pus în dezbatere publică de Ministerul Transporturilor prevede impunerea rovinietei după vechimea mașinii și ar urma să se aplice începând cu data de 1 ianuarie 2026.
Conform proiectului, rovinieta ar urma să se aplice în funcție de categoria vehiculului, clasa de emisii poluante, NORMA EURO, și durata de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România – durata de utilizare cuprinde durata de parcurs, precum și durata de staționare. De asemenea, ar urma să se schimbe și perioadele pentru care se poate achiziționa rovinietele, după cum urmează: o zi, 10 zile, 30 de zile, 60 de zile și 12 luni.
În plus, conform Ministerului Transporturilor, tariful rutier stabilit în funcție de distanța parcursă pe rețeaua de drumuri de interes național va fi reprezentat de TollRo. CNAIR este entitatea desemnată să perceapă și să încaseze TollRo.
TollRo se va aplica pentru toate vehiculele înmatriculate care sunt folosite pe acesta, concepute şi construite pentru transportul de marfă cu masă totală maximă autorizată (MTMA) mai mare de 3,5 tone. Vehiculele de transport mixt se asimilează, din punct de vedere al TollRo, cu vehiculele de transport marfă, transmite Ministerul Transporturilor.


