(Tg-Jiu) Fată DECEDATĂ după ce S-A ARUNCAT de pe geam

- Advertisement -

UPDATE 1: Comunicat IPJ Gorj:

La data de 28 ianuarie a.c., Poliția Municipiului Târgu-Jiu a fost sesizată de un bărbat din municipiul Târgu-Jiu, cu privire la faptul că fiica sa a căzut de la etajul apartamentului unde locuiește.

Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au găsit-o pe tânăra de 20 de ani în stare de inconștiență.

Echipajul Serviciului de Ambulanță prezent la fața locului a constatat decesul tinerei, corpul acesteia fiind transportat la Serviciul de Medicină Legală Gorj, în vederea efectuării necropsiei.

Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.”, au transmis reprezentanții IPJ Gorj.

ȘTIRE INIȚIALĂ:
O fată, de aproximativ 20 de ani, s-a aruncat, astăzi, în jurul orele prânzului, de pe geamul apartamentului unde locuia.

Evenimentul nefericit a avut loc într-un cartier de locuințe dintr-o zonă centrală a municipiului Tg-Jiu

Echipele de salvatori ajunse la fața locului au constatat decesul tinerei, decedate instant în urma impactului cu solul.

Surse afirmă că motivul sinuciderii ar fi o decepție în dragoste.

Revenim cu detalii!

Foto arhivă!

Articole recente