UPDATE: „Echipajele sosite la fata locului au constatat ca doua persoane de sex masculin in vârsta de 47, respectiv 49 de ani, au fost scoase de sub malul de pământ de către colegii alături de care efectuau lucrările la rețeaua de apa. Cele doua persoane au fost evaluate medical la fata locului, iar apoi au fost transportate la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale.”, a precizat ISU Gorj.
„In jurul orei 11:00 am fost solicitati sa intervenim pentru gestionarea unei situatii de urgenta generata de un mal de pamant care s-a surpat peste o persoana in comuna Plopsoru.
La fata locului s-au deplasat echipaje de pompieri din cadrul Secției de Pompieri Turceni și Detașamentul de Pompieri Tg-Jiu cu o autospeciala pentru descarcerare, un autocamion, un container multirisc, o ambulanta SMURD și un echipaj SAJ Gorj .
Persoana care a fost surprinsă sub malul de pamant a fost scoasă, este in stare de conștientă și este evaluată medical de către echipajele specializate sosite la fata locului. Era o echipa care efectua lucrări la rețeaua de apa.”, a transmis ISU Gorj.


