Descinderi astăzi la hoții de cărbune și la câteva instituții publice din Gorj și Vâlcea. Mai multe persoane sunt suspecte că ar fi extras ilegal cărbune din carierele miniere. În urma perchezițiilor, suspecții au fost duși la audieri. Printre ei se află și un om al legii.
Peste 30 de percheziții ale procurorilor vâlceni, ofițeri DGA Vâlcea și mascați au avut loc astăzi în județele Gorj și Vâlcea. Mascații au descins atât la domiciliul suspecților, cât și la instituții de stat.
”În cursul zilei de astăzi, 28 noiembrie 2022, ca urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, se efectuează 33 percheziţii domiciliare pe raza judeţelor Vâlcea şi Gorj, din care 19 sunt la sediul unor instituţii publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice. La sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea urmează a fi prezentate în vederea audierii mai multe persoane.”, a transmis Parchetul Vâlcea
Vizat de percheziții este și un om al legii, care ar fi săvârșit mai multe infracțiuni.
„Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie, delapidare, fals şi infracţiuni contra patrimoniului, în legătură cu activitatea de comercializare a cărbunelui, fapte săvârşite în perioada 2021 – 2022. Activităţile vizează şi un agent de poliție care administrează în fapt o societate comercială al cărei obiect de activitate constă în comercializarea de cărbune şi material Iemnos.”, a mai transmis Parchetul Vâlcea.
Dacă faptele se vor dovedi, suspecții riscă închisoarea.


