Asociații decid soarta lui Condescu

- Advertisement -

Zi decisivă pentru soarta lui Marin Condescu în fruntea clubului Pandurii. Mâine va avea loc întâlnirea comună a Adunării Generale a Acționarilor și Consiliului de Adminstrație. Principalul punct aflat pe ordinea de zi este primirea Consiliului Județean în rândul asociaților de la clubul Pandurii Lignitul Târgu Jiu, însă acționarii așteaptă și raportul comisiei constituite la ultima ședință AGA, privind situația financiară a echipei de fotbal. În funcție de acest raport, Condescu rămâne sau pleacă de la echipa de fotbal.

Cele două foruri de conducere ale Clubului Pandurii, Adunarea Generală a Acționarilor și Consiliul de Administrație, se vor întruni mâine, la ora 12, la sediul Complexului Energetic Oltenia. De mâine, oficial, Consiliul Județean Gorj va face parte din rândul acționarilor Clubului Pandurii, după ce revenirea va fi adusă la cunoștința celorlalți membrii asociați. Tot mâine, asociații așteaptă raportul comisiei formată din doi reprezentanți ai Complexului Oltenia, doi de la Primăria Târgu Jiu și Consiliul Local și un reprezentant al societății Artego. Aceștia au avut ca sarcină efectuarea unui control care să arate care este situația financiar – contabilă a clubului Pandurii Lignitul Târgu-Jiu. Surse apropiate acționarilor spun însă că este puțin probabil ca acest control să se fi terminat, dat fiind faptul că de acesta depinde soarta lui Marin Condescu. În cazul în care raportul evidențiază că banii echipei de fotbal au fost cheltuiți în mod defectuos, asociații vor cere schimbarea lui Marin Condescu din fruntea clubului.

Articole recente