Economie drastică la energie într-o primărie din Gorj. De teama facturilor mari, autoritățile locale din Târgu Jiu nu vor împodobi tot orașul cu luminițe de Crăciun. Pentru a proteja finanţele în faţa valului de scumpiri, primarul Marcel Romanescu a anunțat că vor fi mai puține ghirlande pe străzi, iar celebrul brad de 100.000 de euro va zace în depozit din cauza cosumului ridicat de energie.
Feeria sărbătorilor de iarnă se va simți doar în trei locații. În zona centrală și în două parcuri se vor aprinde instalațiile de Crăciun.
Mai multe orașe din țară au luat decizia ca, în acest an, de sărbători, iluminatul festiv să nu mai fie o prioritate. Din cauza facturilor mari la energie și pentru a reduce consumul de curent, autoritățile au decis fie să nu mai aprindă luminițele, fie să cumpere unele cu becuri led.


