Fetele de la CSM Târgu Jiu U14 Feminin sunt pe locul 2 în Grupa B, terminând primul turneu cu două victorii şi o înfrângere.
Grupa U14 Feminin CSM Târgu Jiu este formată din jucătoarele Diana Nica, Iulia Rădulea, Maria Zamfirescu Rădulea, Alexia Dană, Iulia Batoancă, Teodora Sarcină, Antonia Tetileanu, Sara Canavea, Ilinca Oproiu, Carla Deaconu, Ariana Folcuţ și Miruna Bălăşoiu.
”Am reuşit să facem un mic pas către Turneul Semifinal, dar din punct de vedere al jocului, eu sunt uşor dezamăgit. Sunt puţin supărat pe atitudinea pe care au avut-o fetele în cele două meciuri pe care le-am câştigat, şi culmea sunt mulţumit de modul în care au abordat partida şi de atitudinea avută în meciul pierdut. Zilele următoare vom face o analiză a turneului să vedem la ce nivel suntem în momentul de faţă. Una peste alta am avut totuşi două victorii şi am făcut un pas către următoarea fază a competiţiei şi vreau să felicit fetele pentru acest turneu”., a transmis astăzi Laurenţiu Răuţ, antrenor U14 CSM Târgu Jiu.
Conform csmtargujiu.ro, meciurile din cadrul Turneului 1 din Grupa B s-au disputat timp de două zile, pe 5 și 6 noiembrie, la Sântandrei, în județul Bihor.
CSM Târgu Jiu a pierdut prima partidă, disputată sâmbătă, 5 noiembrie, cu ACS Rookies Oradea, 61-77. Elevele lui Laurenţiu Răuţ şi-au revenit rapid după eşecul din primul meci şi au câştigat următoarele două partide. Gorjencele s-au impus sâmbătă după-amiază, scor 53-34 în faţa echipei AS BC Valbon Arad. În ultimul meci, jucat duminică, 6 noiembrie, baschetbalistele pregătite de Laurenţiu Răuţ au trecut fără probleme de CN Mihai Eminescu Oradea, scor 54-16, menționează sursa citată, csmtargujiu.ro .




