Festivalul „Maria Lătărețu” a ajuns la final. După cele două seri de concurs, unde au participat 45 de interpreți din țară și din străinătate, acesta s-a încheiat, aseară, cu Gala Laureaților. Trofeul a fost câștigat de o gorjeancă, în vârstă de 17 ani. Pe scenă a urcat Maria Ciobanu și Niculina Stoican.
Irina Birou este din Turburea și a fost declarată câștigătoarea mareului trofeu. Tânăra locuiește de trei ani în capitală și nici nu i-a trecut prin cap că va câștiga marele premiu. Aceasta cântă de la vârsta de 10 ani.
Juriul a fost impresionat de prestaţia gorjencei. Tânăra reuşit să câștige trofeul festivalului şi să primească 3.000 de lei oferiţi de Consiliul Judeţean Gorj.
Pe scenă au urcat nume grele ale folclorului românesc. Printre acestea s-a aflat și Ciocârlia Muzicii Populare, Maria Ciobanu.
Aseară, sala Casei de Cultură a fost neîncăpătoare. Gorjenii au avut numai cuvinte de laudă la adresa participanților.
Festivalul „Maria Lătărețu” s-a aflat la cea de-a XX-a ediție și s-a desfășurat la Casa de Cultură a Sindicatelor.


