A sunat clopoțelul!

- Advertisement -

Gata cu vacanța! A început noul an școlar! În această dimineață, elevii au trecut pragul instituțiilor școlare și au participat la ceremonia de deschidere. E pentru prima dată când elevii revin atât de devreme la școală, însă au fost bucuroși că după doi ani de pandemie, astăzi și-au putut îmbrățisa colegii și profesorii. La festivitățile de deschidere, la Colegiul Național Tudor Vladimirescu din Târgu Jiu, au participat, pe lângă părinți, și autoritățile locale.
La Colegiul Național ,,Tudor Vladimirescu”, festivitățile au început imediat după ce s-a intonat imnul țării.
Cu ghiozdănele în spate şi flori în mână! Așa au pășit elevii ieri dimineață spre școli. Bucuria a fost mare, mai ales în rândul celor mici. Gândul ca vor fi elevi, prima zi de şcoală, întâlnirea cu învăţătoarea și cu dascălii i-a emoționat. Și cei mari au fost nerăbdători, însă nu să înceapă cursurile ci să se revadă cu colegii.
Și primarul Marcel Romanescu a fost prezent la deschiderea noului an școlar la Colegiul Național ,,Tudor Vladimirescu”. Acesta a declarat că va continua să investească în unitățile de învățământ din municipiul pe care îl conduce.
Pentru că un dascăl renumit și apreciat, profesoara Elena Roată, și-a pierdut viața săptămâna trecută, conducerea unității de învățământ i-a rugat pe cei prezenți la festivitățile de deschidere să țină un moment de reculegere.
Anul şcolar care a început vine cu schimbări radicale. Va fi cel mai lung de după Revoluţie, iar în locul celor două semestre, vor exista cinci „module de învățare”, care vor alterna cu cinci vacanțe.

Articole recente