Lucrările de finalizare la Caminul Cultural multifunctional din comuna Bustuchin nu au fost finalizate. Primarul Ion Ciocea se declară dezamăgit de faptul că nu a dat mâna cu oamenii de încredere, iar lucrările bat pasul pe loc. De ani buni încearcă primarul să facă în comuna pe care o conduce acest cămin, însă a întâmpinat mai multe probleme. Firma care a câștigat licitația a intrat în insolvență, iar lucrarea a trebuit scosă din nou la licitație. Cum doritorii au întârziat să apară, căminul nu a fost terminat nici până acum.
Locuitorii din Bustuchin se uită lung după Căminul Cultural multifunctional promis de autorități. Această investiție este un eșec al meu ca primar în 26 ani de ani de mandat, susține primarul care a întâmpinat numai probleme încă de la demararea lucrărilor.
Cum legea nu permite ca lucrarea să fie încredințată unei anumite societăți, primarul spune că vin numai firme neserioase la licitație.
Lucrarea a fost scoasă din nou la licitație fiind deasemnată și o firmă câștigătoare. Primarul speră ca societatea să finalizeze lucrarea, în caz contrar este nevoit să facă o nouă proiectare și să-o scoată încă o dată la licitație.
Proiectul are un buget de peste 1,15 milioane de lei fără TVA. Clădirea are un singur etaj, iar parter va funcționa o sală de spectacole de peste 200 de metri pătrați.
Căminul cultural din Bustuchin, un eșec
- Advertisement -


